Persoanele fizice sau juridice pot solicita, în baza unor cereri scrise motivate, comunicarea unor date cu caracter personal din Registrul național de evidență a persoanelor, referitoare la:
- - date de stare civilă (numele, prenumele, data și locul nașterii, cât și prenumele părinților persoanelor în cauză);
- - date referitoare la actele de identitate eliberate persoanelor despre care sunt solicitate informații;
- - date referitoare la domiciliile și reședințele acordate;
- - date referitoare la codul numeric personal atribuit.
Activitatea de furnizare a unor date cu caracter personal din Registrul național de evidență a persoanelor este reglementată de O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, precum și de Regulamentul UE nr. 679 din 27 aprilie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Potrivit acestor acte normative, furnizarea unor date cu caracter personal se poate realiza numai după obținerea, în prealabil, a consimțământului scris al persoanelor vizate.
Consimțământul persoanelor vizate nu este necesar atunci când există un temei legal justificat. Se consideră temei legal justificat, solicitările unor date cu caracter personal primite din partea organelor de poliție, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, Parchetului, Justiției, instituțiilor specializate de ocrotire socială cu privire la minori sau alte persoane îndreptățite la ocrotire, persoane fizice ale căror interese legitime sunt probate prin înscrisuri ce fac dovada temeiului legal justificat, persoanelor fizice care solicită comunicarea unor date proprii de evidență a persoanelor etc.
Competenta furnizării unor date din Registrul național de evidență a persoanelor este reglementată de O.G. nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, aprobată cu modificările și completări prin Legea nr. 372/2002, coroborate cu prevederile H.G. nr. 1367 /2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată și revine:
- - Serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor - pentru cererile formulate atât de persoanele juridice, cât și de persoanele fizice conform prevederilor art. 11 alin. (6) lit. b) din U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- - Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, pentru derularea unor acțiuni de interes public, reglementate prin acte normative (2 alin. (1) lit. d) din Hotărârea nr. 1367 din 18 noiembrie 2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor și ale art. 11 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 97/2005).
Potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, se exceptează de la plata taxelor prevăzute de lege pentru verificările din Registrul național de evidență a persoanelor sau, după caz, furnizarea unor date cu caracter personal, solicitate în scopul exercitării atribuțiilor legale, de către:
- instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale și justiției;
- instituțiile publice cu atribuții în domeniul realizării creanțelor bugetare prin modalitățile de executare silită prevăzute de lege;
- Casa Națională de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate județene și a municipiului București și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești;
- Ministerul Sănătății, autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului București și spitalele județene, municipale, orășenești și comunale;
- Ministerul Finanțelor Publice și structurile subordonate acestuia, în scopul urmăririi impozitului pe venit datorat de persoanele fizice;
- Ministerul Afacerilor Externe și structurile subordonate acestuia;
- instituțiile cu atribuții în domeniul asistenței sociale și protecției copilului și al ocrotirii sociale a persoanelor vârstnice;
- poliția locală;
- alte persoane juridice, în condițiile prevăzute de lege.
Există oameni care își fac meseria. Și există OAMENI care schimbă vieți doar prin felul în care aleg să și-o facă. Pentru mine, doamna Daniela Ciurea este unul dintre ei.
Trăiesc de foarte mulți ani în afara României, într-o țară din vestul Europei, unde respectul pentru oameni, pentru timpul lor și pentru valorile unei societăți sănătoase nu sunt excepții, ci normalitatea de zi cu zi.
Aș fi putut, cu mulți ani în urmă, să obțin cetățenia țării care m-a primit, care mi-a oferit șansa unui nou început și pe care astăzi o numesc acasă. Am ales însă să nu mă dezic niciodată de cetățenia română. Nu pentru că nu aș fi putut, ci pentru că nu am considerat firesc ca iubirea pentru țara care m-a găzduit să însemne renunțarea la cea în care m-am născut.
România a rămas mereu cu mine. Prin părinții mei. Prin prietenii mei. Prin casa copilăriei. Prin locurile extraordinare pe care le-am străbătut și prin toate poveștile frumoase pe care le-am trăit acolo.
Poate tocmai de aceea m-a durut atât de tare ceea ce am trăit în ultimele luni.
România este o țară care încă se zbate să își găsească direcția. Și, în toată această zbatere, cred că am învățat, ca societate, să trăim într-o disfuncționalitate care a devenit atât de obișnuită încât aproape că o considerăm normală. Un fel de zonă de confort din care nu mai știm să ieșim, pentru că am uitat cum arată binele.
Și exact de această realitate m-am lovit atunci când am ajuns la Starea Civilă Filiași.
Nu vreau să dau nume. Nu are sens. Nu pentru că acei oameni nu și-au făcut treaba. Nu pentru că nu au cunoscut procedurile. Nu pentru că m-au obligat să mă întorc în România de mai multe ori pentru lucruri care puteau fi rezolvate dacă eram îndrumată corect încă de la început. Nu pentru că am făcut cheltuieli importante, am schimbat zboruri de pe o zi pe alta, am trimis e-mailuri care au rămas fără răspuns sau am petrecut ore întregi încercând să demonstrez lucruri pe care nimeni nu era dispus să le asculte.
Ci pentru ceva mult mai grav. Pentru lipsa de omenie. Pentru lipsa acelui respect elementar pe care îl datorăm oricărui om care ne trece pragul biroului.
Am petrecut multe ore într-un birou în care mirosul de alcool și de fum de țigară îl puteai tăia cu cuțitul, iar dosarele păreau că îți cad în cap. M-am uitat în jur și m-am gândit că, probabil, în acele dosare sunt viețile altor oameni care au nevoie de ajutor, exact cum aveam și eu.
Am plecat de acolo de fiecare dată tristă. Foarte tristă.
Și poate cel mai tare m-a durut când îi auzeam pe părinții mei spunând, aproape cu resemnare: 'Așa e în România.'
M-am supărat pe ei. Nu pentru că nu aveau dreptate. Ci pentru că nu mai simțeam în cuvintele lor dorința de a schimba ceva. De a începe cu o atitudine diferită. Cu răbdare. Cu ascultare. Cu respect. Cu dorința de a fi prezent pentru omul care vine la tine după ajutor.
M-a durut pentru că vorbeam despre ai mei. Despre români.
Iar când m-am întors acasă, în vest, și am fost întrebată cum a fost în România, nu am găsit cuvintele potrivite.
Cum puteam să explic durerea de a regăsi aceeași tristețe în oamenii cu care am copilărit și pe drumurile pe care le-am parcurs cândva cu atâta bucurie?
Cum puteam să explic că există o tristețe pe care cei care trăiesc într-o societate funcțională pur și simplu nu o înțeleg, pentru că pentru ei aceea nu este normalitatea?
Ajunsesem disperată. Aveam nevoie urgentă de documentele mele, iar timpul devenise un dușman. Si atunci am făcut un simplu click pe internet.
Am căutat cine sunt superiorii acelor oameni.
Recunosc că nu aveam prea multe speranțe. Eram convinsă că România este încă departe de normalitatea pe care mi-o doream.
Am format un număr de telefon. La celălalt capăt mi-a răspuns un OM. Da, un OM.
Un om care m-a ascultat. Nu m-a întrerupt. Nu m-a grăbit. Nu m-a făcut să mă simt vinovată că aveam nevoie de ajutor. Pe măsură ce îi povesteam, haotic și cu vocea tremurândă de disperare, am simțit că respirația începe, încet, să mi se liniștească.
Pentru prima dată după multe săptămâni vedeam o lumină. Începeam să înțeleg unde sunt, ce trebuie să fac și care sunt pașii corecți.
Doamna Daniela Ciurea mi-a explicat totul cu o claritate și o răbdare extraordinare.
Mi-a explicat procedurile.
Mi-a explicat termenele.
Mi-a explicat de ce mai aveam nevoie și unde trebuie să merg.
M-a făcut să înțeleg că actele mele erau în regulă și că, dacă mai apărea vreun obstacol, nu eram singură.
Mi-a spus că o pot contacta oricând.
Poate pentru cineva pare un lucru obișnuit. Pentru mine a însemnat enorm. În acele momente nu aveam nevoie doar de informații. Aveam nevoie de cineva care să-mi redea încrederea că sistemul poate funcționa și că există oameni care vin la serviciu pentru că înțeleg sensul muncii lor.
Nu am întâlnit-o niciodată în persoană pe doamna Daniela Ciurea.
Dar vocea ei mi-a inspirat încredere.
Am simțit că am alături un prieten într-un proces pe care încercam singură să îl deslușesc. Un om care nu doar cunoaște legislația, ci știe să o explice. Un om care înțelegea că, dincolo de fiecare dosar, există o poveste, o familie, timp pierdut, emoții și uneori disperare.
Cred că nu întâmplător instituția din care face parte poartă în denumirea ei cuvântul 'Comunitate'.
Pentru că o comunitate înseamnă mult mai mult decât registre, acte și ștampile.
Înseamnă probleme care trebuie rezolvate.
Înseamnă timp.
Înseamnă răbdare.
Înseamnă profesionalism.
Înseamnă respect.
Înseamnă sprijin.
Înseamnă să pleci acasă cu sentimentul că nu ai fost singur.
Sper din tot sufletul ca numele Daniela Ciurea să fie cunoscut, apreciat și considerat reprezentativ pentru Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj.
România are nevoie de astfel de oameni.
Avem nevoie de oameni care să ne reprezinte nu doar prin funcția pe care o ocupă, ci prin caracterul lor.
Avem nevoie de oameni care să îi facă pe românii plecați de mulți ani să plece din nou acasă cu speranță și cu mândrie, nu cu tristețe.
Doamnă Daniela Ciurea, nu vă cunosc. Poate nu ne vom întâlni niciodată. Dar datorită dumneavoastră am înțeles că România încă are oameni care pot schimba, puțin câte puțin, imaginea instituțiilor sale. Și poate că schimbarea nu începe întotdeauna prin legi.
Poate începe printr-un telefon.
Printr-o voce calmă.
Printr-un om care alege, în fiecare zi, să fie OM.
Vă mulțumesc, din suflet.
Cu stima,
tot un OM, Claudia