Întocmirea actului de naştere se face de personalul cu atribuţii de stare civilă din
cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau din cadrul
primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul ori,
după caz, de către şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră.
Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii copilului este de:
- 30 de zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat in viaţă;
- 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort;
- 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 30 de zile;
- când declaraţia de naştere a fost făcută după expirarea termenelor menționate mai sus, dar nu mai târziu de un an de la naştere, întocmirea actului de naştere se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale, în termen de până la 30 de zile de la data solicitării;
- dacă declaraţia de naştere a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, întocmirea actului de naştere se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, cu avizul conform al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor, în termen de 90 de zile de la data solicitării;
- 30 de zile pentru copilul găsit sau părăsit de mamă în maternitate/unităţi sanitare.
Au obligaţia de a face declaraţia de naştere oricare dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere, asistentului social sau, după caz, persoanei cu atribuţii de asistenţă socială din unitatea sanitară în care a avut loc naşterea sau oricărei persoane care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului.
Documente necesare înregistrării naşterii:
- certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular-tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului;
- actul de identitate al mamei şi al declarantului, dacă nașterea nu este declarată de mamă;
- certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, în original şi fotocopie, iar dacă aceştia poartă nume de familie diferit, declaraţia scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul, semnată de ambii părinţi în faţa ofițerului de stare civilă sau a notarului public;
- dacă ambii părinţi sunt cetăţeni străini se prezintă certificatul de căsătorie, în original, precum şi traducerea legalizată a acestuia, apostilat/supralegalizat.
- declaraţia de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de către tată în faţa ofiţerului de stare civilă care înregistrează naşterea, din care să rezulte şi numele de familie pe care îl dobândeşte copilul, la care se anexează consimţământul mamei.
În situaţia în care unul dintre părinţi sau ambii sunt cetăţeni străini, sunt necesare documentele enumerate anterior, precum şi următoarele:
- Paşaportul părintelui cetăţean străin sau apatrid/părinţilor cetăţeni străini sau apatrizi, respectiv actul de identitate pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, sau ai Confederației Elvețiene sau, după caz, documentul de identitate eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări, în original şi în fotocopie;
- În cazul cetățenilor străini ale căror acte de identitate nu conțin date înscrise prin utilizarea alfabetului latin se solicită traducerea legalizată a filei care conține datele de identificare ale persoanei;
- Certificatul de căsătorie al părinților copilului, înregistrat în registrele de stare civilă române, dacă unul dintre părinți este cetățean român; dacă ambii părinți sunt cetățeni străini se prezintă certificatul de căsătorie, în original, precum și traducerea legalizată a acestuia, apostilate/supralegalizate, după cum urmează:
- Documentele eliberate de instituții ale statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga din 05.10.1961 se apostilează;
- Documentele eliberate de statele cu care România a încheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau orice altă formalitate;
- Documentele care nu se regăsesc în una din situaţiile prevăzute anterior, se supralegalizează, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 6 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/02.03.2011, coroborate cu prevederile art. 1093 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Procedura supralegalizării documentului presupune existenţa a trei ştampile pe originalul documentului prezentat, după cum urmează: ştampila aplicată de autoritatea emitentă a actului, conform procedurii stabilite de statul de origine, ştampila misiunii diplomatice a României din statul de origine sau a misiunii diplomatice a statului de origine din România; ştampila Ministerului Afacerilor Externe din România – Direcţia Relaţii Consulare, cu sediul în Aleea Alexandru nr. 24, Sector 1.
Sunt scutite de supralegalizare sau apostilare, documentele prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/1191. De asemenea, extrasele multilingve de stare civilă emise de către statele membre ale Convenției de la Viena din 1976 sunt acceptate fără traducere, legalizare (apostilare), sau o formalitate echivalentă pe teritoriul fiecărui stat parte la convenţie
Obs. :
- Dacă părinţii poartă nume de familie diferite, este necesară declaraţia scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul semnată de ambii părinți în fața ofițerului de stare civilă sau a notarului public.
- Prenumele declarat la data înregistrării naşterii nu poate fi format din mai mult de trei cuvinte.
- În lipsa acordului părinților cu privire la numele de familie, instanța de tutelă hotărăște și comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăriei unității administrativ-teritoriale care a înregistrat actul de naștere.
- În actul de naștere întocmit cu ocazia declarării nașterii nu se completează numele de familie al copilului; certificatul de naștere se eliberează numai după înscrierea mențiunii privind stabilirea numelui de familie de către instanța de tutelă.
- În cazul în care căsătoria părinţilor a fost încheiată în străinătate şi nu a fost transcrisă în registrele de stare civilă române, se procedează la transcrierea certificatelor în registrele de stare civilă române; nasterea copilului se înregistrează după transcrierea căsătoriei părinţilor.
- Dacă declaraţia priveşte un copil din afara căsătoriei, iar recunoaşterea paternităţii are loc în momentul declarării naşterii, datele privind tatăl copilului se înscriu în rubricile corespunzătoare din cuprinsul actului de naştere ce se întocmeşte.
- Tatăl minor îl poate recunoaşte singur pe copilul său dacă face dovada discernământului la momentul recunoaşterii, prin efectuarea expertizei psihiatrice.
Întocmirea actului de naştere al copilului, în lipsa actului de identitate al mamei se face pe baza:
- certificatului medical constatator al naşterii;
- actul de identitate al declarantului,
- certificatului de căsătorie al părinţilor copilului, după caz, în original şi fotocopie;
- documentului întocmit de reprezentantul poliţiei cu ocazia verificărilor efectuate la solicitarea unităţii sanitare în care a avut loc naşterea, cu privire la datele de identificare a mamei;
- verificărilor în registrele de stare civilă sau în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor.
Întocmirea actului de naştere al copilului, în cazul în care naşterea mamei nu este înregistrată, se face pe baza:
- declaraţiei scrise a persoanelor îndreptățite;
- procesului-verbal privind identitatea declarată de mamă, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, de reprezentantul poliţiei şi de cel al unităţii sanitare;
- certificatului medical constatator al naşterii;
- actului de identitate al declarantului.
În acest caz, numele de familie şi prenumele copilului se stabilesc prin dispoziţie emisă în termen de 5 zile de la data solicitării de către primarul unităţii administrativ-teritoriale unde se înregistrează naşterea.
!!! Dacă nu există certificat medical constatator al naşterii, actul de naştere se întocmeşte pe baza celorlalte documente menționate anterior, a expertizei medico-legale cu privire la data naşterii, în format an, lună, zi şi sexul persoanei, precum şi a declaraţiei de recunoaştere a mamei.
Dacă mama copilului a fost căsătorită şi a divorţat în intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului:
- În conformitate cu prevederile art. 412 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil „Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii. El se calculează zi cu zi.”
- În conformitate cu dispozițiile art. 435 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Atât timp cât o legătură de filiație legal stabilită nu a fost contestată în justiție, nu se poate stabili, pe nicio cale, o altă filiație”, iar potrivit art. 414 alin. (2) din același act normativ, „Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului”.
Astfel, în cazul în care mama copilului a fost căsătorită şi a divorţat în intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului sunt aplicabile prevederile art. 414 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora „Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei” (prezumția de paternitate), precum și ale art. 408 alin. (2) „Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate.”, chiar dacă faptul nașterii are loc după desfacerea căsătoriei prin divorț.
Timpul legal al concepției se calculează de la data nașterii copilului, înapoi până la 180 de zile, iar de la a 180 – a zi pînă la a 300 - a zi se întinde perioada concepției. În situația în care o parte din această perioadă se situează în timpul căsătoriei (încă nedesfăcută prin divorț), înseamnă că nou-născutul beneficiază de prezumția legală de paternitate (copil conceput în timpul căsătoriei).
Întocmirea actului de naştere în cazul în care naşterea unui cetăţean român s-a produs în străinătate şi nu a fost declarată ori a fost înregistrată cu date nereale privind identitatea părinţilor, iar declararea naşterii sau înregistrarea naşterii se face în ţară se realizează de personalul cu atribuţii de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află domiciliul părinţilor, după ce
Ministerul Afacerilor Interne verifică, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, dacă naşterea nu a fost înregistrată în străinătate.
- Înregistrarea tardivă a naşterii copiilor cu vârsta de până la 14 ani
Înregistrarea actului de naştere se face în baza:
- certificatului medical constatator al naşterii, întocmit pe formular-tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului;
- actul de identitate al mamei şi al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de mamă;
- certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, iar dacă aceştia poartă nume de familie diferit, declaraţia scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul, semnată de ambii părinţi în faţa ofiţerului de stare civilă sau a notarului public;
- declaraţia de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de către tată în faţa ofiţerului de stare civilă care înregistrează naşterea, din care să rezulte şi numele de familie pe care îl dobândeşte copilul, la care se anexează consimţământul mamei. Tatăl minor îl poate recunoaşte singur pe copilul său dacă face dovada discernământului la momentul recunoaşterii, prin efectuarea expertizei psihiatrice, iar dacă nu există certificat medical constatator al naşterii este necesară expertiza medico-legală cu privire la data naşterii, în format an, lună, zi, şi sexul persoanei.
- Înregistrarea tardivă a naşterii copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani
Se prezintă documentele necesare înregistrării naşterii copilului cu vârsta de până la 14 ani precum şi declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată şi, după caz, a părinţilor sau ocrotitorului/reprezentantului legal ai/al persoanei, la care anexează 2 fotografii mărimea 3/4 cm, potrivit modelelor prevăzute în anexa nr. 20, respectiv în anexa nr. 21 din Metodologia aprobată prin H.G. nr. 64/2016 cu modificările şi completările ulterioare; declaraţia se dă în faţa ofiţerului de stare civilă/personalului cu atribuţii de stare civilă.
- Înregistrarea tardivă a naşterii persoanei majore
Cererea scrisă a declarantului este însoţită de următoarele documente:
a) certificatul medical constatator al naşterii;
b) declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată, dată în faţa ofiţerului de stare civilă/personalului cu atribuţii de stare civilă, la care anexează 2 fotografii mărimea 3/4 cm;
c) declaraţia a 2 membri ai familiei, iar în lipsa acestora, a două persoane care o cunosc, dată în faţa ofiţerului de stare civilă
În toate cazurile în care o persoană de sex feminin solicită înregistrarea tardivă a naşterii sale, aceasta dă o declaraţie în faţa ofiţerului de stare civilă/personalului cu atribuţii de stare civilă, din care să rezulte dacă are vreun copil a cărui naştere a fost înregistrată în conformitate cu prevederile art. 14^1 alin. (4) din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Înregistrarea naşterii copilului găsit:
Orice persoană care a găsit un copil ale cărui date de identificare nu se cunosc este obligată să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie în termen de 24 de ore.
Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data găsirii acestuia, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primăria în a cărui/cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza:
- dispoziţiei privind plasamentul în regim de urgenţă sau, după caz, a sentinţei privind plasamentul
- procesului-verbal întocmit şi semnat de reprezentantul serviciului public de asistenţă socială, de reprezentantul unităţii de poliţie competente şi de medic.
În procesul-verbal care se întocmeşte în termen de 3 zile de la data găsirii copilului, trebuie să se menţioneze data, locul şi împrejurările în care a fost găsit copilul, sexul şi data presupusă a naşterii acestuia, stabilită de medic.
Obligaţia de a face demersurile necesare în vederea înregistrării naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit acesta.
- Înregistrarea naşterii copilului părăsit de mamă în maternitate
Întocmirea actului de naştere, în cazul copilului părăsit de mamă în unităţi sanitare, se face imediat după împlinirea termenului de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, de reprezentantul poliţiei şi de cel al unităţii sanitare.
Întocmirea actului de naştere se face pe baza:
- procesului-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, de reprezentantul poliţiei şi de cel al unităţii sanitare,
- certificatului medical constatator al naşterii,
- dispoziţiei privind plasamentul în regim de urgenţă sau, după caz, a sentinţei privind plasamentul,
- răspunsului poliţiei cu privire la rezultatul verificărilor privind identitatea mamei,
- dispoziţiei de stabilire a numelui de familie şi prenumelui copilului
- declaraţiei de înregistrare a naşterii.
În cazurile privind înregistrarea naşterii copilului găsit şi înregistrarea naşterii copilului părăsit de mamă în maternitate, dacă nu se cunosc numele de familie şi/sau prenumele copilului, acestea se stabilesc, prin dispoziţie, de către primarul unităţii administrativ-teritoriale unde se înregistrează naşterea.
ADOPȚIA
- Înregistrarea adopţiei
În cazul adopţiei se întocmeşte un nou act de naştere de către ofiţerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căruia/căreia se află domiciliul adoptatorilor/adoptatorului.
În situaţia în care adoptatorii sunt cetăţeni străini ori cetăţeni români cu domiciliul sau cu reşedinţa în străinătate, noul act de naştere se va întocmi de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia s-a aflat domiciliul celui adoptat până la momentul încuviinţării adopţiei ori sediul instituţiei de ocrotire, în cazul copiilor care s-au aflat în îngrijirea acesteia anterior încuviinţării adopţiei.
ACTELE NECESARE:
- sentinţa judecătorească, definitivă,
- certificatul de naştere în original al adoptatului,
- certificatul de căsătorie al adoptatorilor,
- actele de identitate ale adoptatorilor,
- actul de identitate al adoptatului, după caz
Înregistrarea adopţiei încuviinţată în străinătate.
Înscrierea adopției se face la cererea persoanei îndreptățite, depusă personal sau prin împuternicit cu procură specială.
Adopțiile cu efecte depline încuviințate în străinătate privind cetățenii români se înscriu prin întocmirea unui nou act de naștere la Direcția de Stare Civilă a Sectorului 1 al municipiului București, în baza documentelor eliberate de autoritățile străine, după recunoașterea hotărârii de adopție de către tribunalul competent a soluționa cererea de recunoaștere, respectiv tribunalul de pe raza județului unde își are sau a avut domiciliul persoana interesată.
Adopțiile cu efecte restrânse încuviințate în străinătate privind cetățenii români se înscriu numai prin mențiune pe marginea actelor de stare civilă ale adoptatului, după recunoașterea hotărârii de adopție de către tribunalul competent a soluționa cererea de recunoaștere, respectiv tribunalul de pe raza județului unde își are sau a avut domiciliul persoana interesată.
Adopțiile încuviințate în străinătate privind persoane ale căror acte de naștere și, după caz, de căsătorie sunt înregistrate în România, se înscriu numai prin mențiune, dacă la data încuviințării adopției acestea nu aveau cetățenie română, de către S.P.C.L.E.P./ primăria unității administrativ-teritorială competent/competentă care are în păstrare actul de naștere.
ACTE NECESARE:
- sentinţa de recunoaştere de către tribunalul competent a sentinţei de încuviinţare a adopţiei din străinătate, conform prevederilor art. 1095 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă sau, după caz, potrivit dispozițiilor Regulamentului 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1347/2000,
- sentinţa de adopţiei în original, împreună cu traducerea legalizată,
- certificatul de naştere în original al adoptatului şi,
- după caz, certificatul de căsătorie şi certificatele de naştere ale copiilor,
- certificatul de căsătorie al adoptatorilor, tradus şi legalizat, dacă este cazul,
- actele de identitate sau pașapoartele părinților adoptatori/firești,
- actul de identitate al adoptatului, după caz, precum și alte documente necesare întocmirii actului de naștere/ înscrierii mențiunii de adopție.
Sentinţa de adopţie prezentată în original și traducerea legalizată, dacă nu este făcută în România trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- Documentele eliberate de institutii ale statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga din 05.10.1961 se apostilează;
- Documentele eliberate de statele cu care România a încheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau orice altă formalitate;
c) Documentele care nu se regăsesc în una din situaţiile prevăzute anterior, se supralegalizează, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 6 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/02.03.2011, coroborate cu prevederile art. 1093 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Procedura supralegalizării documentului presupune existenţa a trei ştampile pe originalul documentului prezentat, după cum urmează: ştampila aplicată de autoritatea emitentă a actului, conform procedurii stabilite de statul de origine, ştampila misiunii diplomatice a României din statul de origine sau a misiunii diplomatice a statului de origine din România; ştampila Ministerului Afacerilor Externe din România – Direcţia Relaţii Consulare, cu sediul în Aleea Alexandru nr. 24, sector 1.
Sunt scutite de supralegalizare sau apostilare, documentele prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/1191. De asemenea, extrasele multilingve de stare civilă emise de către statele membre ale Convenției de la Viena din 1976 sunt acceptate fără traducere, legalizare (apostilare), sau o formalitate echivalentă pe teritoriul fiecărui stat parte la convenţie.
Există oameni care își fac meseria. Și există OAMENI care schimbă vieți doar prin felul în care aleg să și-o facă. Pentru mine, doamna Daniela Ciurea este unul dintre ei.
Trăiesc de foarte mulți ani în afara României, într-o țară din vestul Europei, unde respectul pentru oameni, pentru timpul lor și pentru valorile unei societăți sănătoase nu sunt excepții, ci normalitatea de zi cu zi.
Aș fi putut, cu mulți ani în urmă, să obțin cetățenia țării care m-a primit, care mi-a oferit șansa unui nou început și pe care astăzi o numesc acasă. Am ales însă să nu mă dezic niciodată de cetățenia română. Nu pentru că nu aș fi putut, ci pentru că nu am considerat firesc ca iubirea pentru țara care m-a găzduit să însemne renunțarea la cea în care m-am născut.
România a rămas mereu cu mine. Prin părinții mei. Prin prietenii mei. Prin casa copilăriei. Prin locurile extraordinare pe care le-am străbătut și prin toate poveștile frumoase pe care le-am trăit acolo.
Poate tocmai de aceea m-a durut atât de tare ceea ce am trăit în ultimele luni.
România este o țară care încă se zbate să își găsească direcția. Și, în toată această zbatere, cred că am învățat, ca societate, să trăim într-o disfuncționalitate care a devenit atât de obișnuită încât aproape că o considerăm normală. Un fel de zonă de confort din care nu mai știm să ieșim, pentru că am uitat cum arată binele.
Și exact de această realitate m-am lovit atunci când am ajuns la Starea Civilă Filiași.
Nu vreau să dau nume. Nu are sens. Nu pentru că acei oameni nu și-au făcut treaba. Nu pentru că nu au cunoscut procedurile. Nu pentru că m-au obligat să mă întorc în România de mai multe ori pentru lucruri care puteau fi rezolvate dacă eram îndrumată corect încă de la început. Nu pentru că am făcut cheltuieli importante, am schimbat zboruri de pe o zi pe alta, am trimis e-mailuri care au rămas fără răspuns sau am petrecut ore întregi încercând să demonstrez lucruri pe care nimeni nu era dispus să le asculte.
Ci pentru ceva mult mai grav. Pentru lipsa de omenie. Pentru lipsa acelui respect elementar pe care îl datorăm oricărui om care ne trece pragul biroului.
Am petrecut multe ore într-un birou în care mirosul de alcool și de fum de țigară îl puteai tăia cu cuțitul, iar dosarele păreau că îți cad în cap. M-am uitat în jur și m-am gândit că, probabil, în acele dosare sunt viețile altor oameni care au nevoie de ajutor, exact cum aveam și eu.
Am plecat de acolo de fiecare dată tristă. Foarte tristă.
Și poate cel mai tare m-a durut când îi auzeam pe părinții mei spunând, aproape cu resemnare: 'Așa e în România.'
M-am supărat pe ei. Nu pentru că nu aveau dreptate. Ci pentru că nu mai simțeam în cuvintele lor dorința de a schimba ceva. De a începe cu o atitudine diferită. Cu răbdare. Cu ascultare. Cu respect. Cu dorința de a fi prezent pentru omul care vine la tine după ajutor.
M-a durut pentru că vorbeam despre ai mei. Despre români.
Iar când m-am întors acasă, în vest, și am fost întrebată cum a fost în România, nu am găsit cuvintele potrivite.
Cum puteam să explic durerea de a regăsi aceeași tristețe în oamenii cu care am copilărit și pe drumurile pe care le-am parcurs cândva cu atâta bucurie?
Cum puteam să explic că există o tristețe pe care cei care trăiesc într-o societate funcțională pur și simplu nu o înțeleg, pentru că pentru ei aceea nu este normalitatea?
Ajunsesem disperată. Aveam nevoie urgentă de documentele mele, iar timpul devenise un dușman. Si atunci am făcut un simplu click pe internet.
Am căutat cine sunt superiorii acelor oameni.
Recunosc că nu aveam prea multe speranțe. Eram convinsă că România este încă departe de normalitatea pe care mi-o doream.
Am format un număr de telefon. La celălalt capăt mi-a răspuns un OM. Da, un OM.
Un om care m-a ascultat. Nu m-a întrerupt. Nu m-a grăbit. Nu m-a făcut să mă simt vinovată că aveam nevoie de ajutor. Pe măsură ce îi povesteam, haotic și cu vocea tremurândă de disperare, am simțit că respirația începe, încet, să mi se liniștească.
Pentru prima dată după multe săptămâni vedeam o lumină. Începeam să înțeleg unde sunt, ce trebuie să fac și care sunt pașii corecți.
Doamna Daniela Ciurea mi-a explicat totul cu o claritate și o răbdare extraordinare.
Mi-a explicat procedurile.
Mi-a explicat termenele.
Mi-a explicat de ce mai aveam nevoie și unde trebuie să merg.
M-a făcut să înțeleg că actele mele erau în regulă și că, dacă mai apărea vreun obstacol, nu eram singură.
Mi-a spus că o pot contacta oricând.
Poate pentru cineva pare un lucru obișnuit. Pentru mine a însemnat enorm. În acele momente nu aveam nevoie doar de informații. Aveam nevoie de cineva care să-mi redea încrederea că sistemul poate funcționa și că există oameni care vin la serviciu pentru că înțeleg sensul muncii lor.
Nu am întâlnit-o niciodată în persoană pe doamna Daniela Ciurea.
Dar vocea ei mi-a inspirat încredere.
Am simțit că am alături un prieten într-un proces pe care încercam singură să îl deslușesc. Un om care nu doar cunoaște legislația, ci știe să o explice. Un om care înțelegea că, dincolo de fiecare dosar, există o poveste, o familie, timp pierdut, emoții și uneori disperare.
Cred că nu întâmplător instituția din care face parte poartă în denumirea ei cuvântul 'Comunitate'.
Pentru că o comunitate înseamnă mult mai mult decât registre, acte și ștampile.
Înseamnă probleme care trebuie rezolvate.
Înseamnă timp.
Înseamnă răbdare.
Înseamnă profesionalism.
Înseamnă respect.
Înseamnă sprijin.
Înseamnă să pleci acasă cu sentimentul că nu ai fost singur.
Sper din tot sufletul ca numele Daniela Ciurea să fie cunoscut, apreciat și considerat reprezentativ pentru Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj.
România are nevoie de astfel de oameni.
Avem nevoie de oameni care să ne reprezinte nu doar prin funcția pe care o ocupă, ci prin caracterul lor.
Avem nevoie de oameni care să îi facă pe românii plecați de mulți ani să plece din nou acasă cu speranță și cu mândrie, nu cu tristețe.
Doamnă Daniela Ciurea, nu vă cunosc. Poate nu ne vom întâlni niciodată. Dar datorită dumneavoastră am înțeles că România încă are oameni care pot schimba, puțin câte puțin, imaginea instituțiilor sale. Și poate că schimbarea nu începe întotdeauna prin legi.
Poate începe printr-un telefon.
Printr-o voce calmă.
Printr-un om care alege, în fiecare zi, să fie OM.
Vă mulțumesc, din suflet.
Cu stima,
tot un OM, Claudia