ÎNREGISTRAREA CĂSĂTORIEI
Căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, al primăriei în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa unul dintre viitorii soţi sau, după caz, la un sediu destinat acestui scop, stabilit de primarul unităţii administrativ-teritoriale respective.
Căsătoria poate fi încheiată la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale unde se încheie căsătoria.
Căsătoria se poate încheia şi în afara sediului serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cum ar fi grădinile publice, parcurile, muzeele şi alte locuri în aer liber, la cererea viitorilor soţi, cu aprobarea primarului.
Căsătoria se încheie începând cu a 11-a zi de la depunerea declaraţiei de căsătorie, dar nu mai târziu de a 30-a zi.
Încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului de 11 zile poate fi încuviinţată, pentru motive temeinice, dovedite cu documente justificative, de către primarul unităţii administrativ-teritoriale unde urmează a se încheia căsătoria.
Dacă de la data depunerii declaraţiei de căsătorie au trecut 30 de zile şi căsătoria nu a fost încheiată ori dacă viitorii soţi doresc să modifice declaraţia iniţială, cu privire la numele de familie şi/sau regimul matrimonial, aceştia vor face o nouă declaraţie de căsătorie.
Odată cu declaraţia de căsătorie, viitorii soţi prezintă următoarele acte:
- Documentul cu care se face dovada identităţii, în original;
- Certificatul de naştere, în original;
- Certificatul medical privind starea sănătăţii, valabil 14 zile calendaristice de la data emiterii, care trebuie să conţină menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători;
- Documente, în original şi în copii, traduse şi legalizate ori certificate de ofiţerul de stare civilă din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul;
- La depunerea declaraţiei de căsătorie şi la încheierea căsătoriei între cetăţeni străini, sau între aceştia şi cetăţeni români, dacă nu cunosc limba română, ori în cazul persoanelor cu handicap auditiv sau surdocecitate, se va folosi interpret şi traducător autorizat sau, după caz, interpret autorizat al limbajului mimico-gestual şi al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
- Autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere încuviinţarea pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de rudenie firească sau adopţie, în condiţiile prevăzute de lege
- Avizul medical, dovada încuviinţării părinţilor/tutorelui şi autorizarea, prin sentinţă definitivă, pentru încheierea căsătoriei, dată de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie are domiciliul minorul, în cazul existenţei unor impedimente legate de vârsta matrimonial.
Dacă unul dintre viitorii soţi, părinţii sau tutorele nu se află în unitatea administrativ-teritorială unde urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declaraţia de căsătorie, respectiv pot depune dovada încuviinţării la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale unde au domiciliul sau reşedinţa, care o transmite în termen de 48 de ore serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primăriei unde urmează a se încheia căsătoria.
În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie şi vor menţiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, conform dispoziţiilor art. 282 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, precum şi regimul matrimonial ales.
În situaţia în care viitorii soţi stabilesc un alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale, vor prezenta o fotocopie a convenţiei matrimoniale, autentificată de către notarul public.
Dovada identităţii se face cu următoarele documente:
- Pentru cetăţenii români – buletinul de identitate, cartea de identitate provizorie sau paşaportul cetăţeanului român care are stabilit domiciliul în străinătate;
- Pentru cetăţenii Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European – documentul de identitate sau paşaportul emis de statul aparţinător;
- Pentru apatrizi – paşaportul emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoţit de permisul de şedere permanentă şi temporară, după caz;
- Pentru cetăţenii statelor terţe – paşaportul emis de statul ai căror cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii declaraţiei, cât şi la data oficierii căsătoriei;
- Pentru cetăţenii cărora li s-a acordat o formă de protecţie în România – documentul de călătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 sau, după caz, documentul de călătorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară – protecţie umanitară condiţionată şi legitimaţia eliberată de O.R.I.;
- Pentru cetăţenii solicitanţi de azil în România – paşaportul emis de statul ai căror cetăteni sunt, însoţit de documentul temporar de identitate.
Următoarele categorii de documente nu sunt valabile pentru încheierea căsătorie pe teritoriul României:
- documentul temporar de identitate, pentru solicitanţii de azil, care are înscrisă menţiunea "identitate declarată";
- documentul care face dovada statutului de tolerat;
- decizia de returnare.
Dovada desfacerii căsătoriei anterioare se face cu următoarele documente:
- sentinţa de divorţ, în copie legalizată de instanţa care a pronunţat-o, rămasă definitivă;
- certificatul de divorţ emis de birouri notariale sau primării.
Dovada încetării căsătoriei anterioare se face cu certificatul de deces al fostului soţ, la care se anexează şi certificatul de căsătorie.
(1) Ofiţerul de stare civilă poate încheia căsătoria între cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţeni români numai dacă, pe lângă actele menționate mai sus, viitorii soţi cetăţeni străini prezintă dovezi eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale ţărilor ai căror cetăţeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond, cerute de legea lor naţională, pentru încheierea căsătoriei. Dispoziţiile art. 277 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(2) Cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă juridică în materie civilă sau de drept al familiei, precum şi cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică acreditată în România, precum şi cetăţenii străini care încheie căsătoria la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră ale României fac dovada îndeplinirii condiţiilor de fond cerute de legea lor naţională pentru încheierea căsătoriei, cu documente justificative eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie.
În situaţia în care unul sau ambii viitori soţi sunt cetăţeni străini, documentele prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să fie însoţite de declaraţii notariale din care să rezulte că acesta/aceştia îndeplinesc condiţiile necesare încheierii căsătoriei în faţa autorităţilor române competente.
Documentele prezentate de cetăţenii străini (certificatele de naştere, sentinţele de divorţ), eliberate de statele ai căror cetăţeni sunt, împreună cu traducerile (dacă nu sunt făcute în România), vor fi legalizate, după cum urmează:
Documentele eliberate de institutii ale statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga din 05.10.1961 se apostilează, mai puţin documentelor emise de state membre ale Uniunii Europene care sunt exceptate de la obligaţia de apostilare sau supralegalizare, conform Regulamentului (UE)2016/1191 a Parlamentului European;
Documentele eliberate de statele cu care România a încheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau orice altă formalitate;
Documentele care nu se regăsesc în una din situaţiile prevăzute anterior, se supralegalizează, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 6 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/02.03.2011, coroborate cu prevederile art. 1093 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Procedura supralegalizării documentului presupune existenţa a trei ştampile pe originalul documentului prezentat, după cum urmează: ştampila aplicată de autoritatea emitentă a actului, conform procedurii stabilite de statul de origine, ştampila misiunii diplomatice a României din statul de origine sau a misiunii diplomatice a statului de origine din România; ştampila Ministerului Afacerilor Externe din România – Direcţia Relaţii Consulare, cu sediul în Aleea Alexandru nr. 24, sector 1.
Există oameni care își fac meseria. Și există OAMENI care schimbă vieți doar prin felul în care aleg să și-o facă. Pentru mine, doamna Daniela Ciurea este unul dintre ei.
Trăiesc de foarte mulți ani în afara României, într-o țară din vestul Europei, unde respectul pentru oameni, pentru timpul lor și pentru valorile unei societăți sănătoase nu sunt excepții, ci normalitatea de zi cu zi.
Aș fi putut, cu mulți ani în urmă, să obțin cetățenia țării care m-a primit, care mi-a oferit șansa unui nou început și pe care astăzi o numesc acasă. Am ales însă să nu mă dezic niciodată de cetățenia română. Nu pentru că nu aș fi putut, ci pentru că nu am considerat firesc ca iubirea pentru țara care m-a găzduit să însemne renunțarea la cea în care m-am născut.
România a rămas mereu cu mine. Prin părinții mei. Prin prietenii mei. Prin casa copilăriei. Prin locurile extraordinare pe care le-am străbătut și prin toate poveștile frumoase pe care le-am trăit acolo.
Poate tocmai de aceea m-a durut atât de tare ceea ce am trăit în ultimele luni.
România este o țară care încă se zbate să își găsească direcția. Și, în toată această zbatere, cred că am învățat, ca societate, să trăim într-o disfuncționalitate care a devenit atât de obișnuită încât aproape că o considerăm normală. Un fel de zonă de confort din care nu mai știm să ieșim, pentru că am uitat cum arată binele.
Și exact de această realitate m-am lovit atunci când am ajuns la Starea Civilă Filiași.
Nu vreau să dau nume. Nu are sens. Nu pentru că acei oameni nu și-au făcut treaba. Nu pentru că nu au cunoscut procedurile. Nu pentru că m-au obligat să mă întorc în România de mai multe ori pentru lucruri care puteau fi rezolvate dacă eram îndrumată corect încă de la început. Nu pentru că am făcut cheltuieli importante, am schimbat zboruri de pe o zi pe alta, am trimis e-mailuri care au rămas fără răspuns sau am petrecut ore întregi încercând să demonstrez lucruri pe care nimeni nu era dispus să le asculte.
Ci pentru ceva mult mai grav. Pentru lipsa de omenie. Pentru lipsa acelui respect elementar pe care îl datorăm oricărui om care ne trece pragul biroului.
Am petrecut multe ore într-un birou în care mirosul de alcool și de fum de țigară îl puteai tăia cu cuțitul, iar dosarele păreau că îți cad în cap. M-am uitat în jur și m-am gândit că, probabil, în acele dosare sunt viețile altor oameni care au nevoie de ajutor, exact cum aveam și eu.
Am plecat de acolo de fiecare dată tristă. Foarte tristă.
Și poate cel mai tare m-a durut când îi auzeam pe părinții mei spunând, aproape cu resemnare: 'Așa e în România.'
M-am supărat pe ei. Nu pentru că nu aveau dreptate. Ci pentru că nu mai simțeam în cuvintele lor dorința de a schimba ceva. De a începe cu o atitudine diferită. Cu răbdare. Cu ascultare. Cu respect. Cu dorința de a fi prezent pentru omul care vine la tine după ajutor.
M-a durut pentru că vorbeam despre ai mei. Despre români.
Iar când m-am întors acasă, în vest, și am fost întrebată cum a fost în România, nu am găsit cuvintele potrivite.
Cum puteam să explic durerea de a regăsi aceeași tristețe în oamenii cu care am copilărit și pe drumurile pe care le-am parcurs cândva cu atâta bucurie?
Cum puteam să explic că există o tristețe pe care cei care trăiesc într-o societate funcțională pur și simplu nu o înțeleg, pentru că pentru ei aceea nu este normalitatea?
Ajunsesem disperată. Aveam nevoie urgentă de documentele mele, iar timpul devenise un dușman. Si atunci am făcut un simplu click pe internet.
Am căutat cine sunt superiorii acelor oameni.
Recunosc că nu aveam prea multe speranțe. Eram convinsă că România este încă departe de normalitatea pe care mi-o doream.
Am format un număr de telefon. La celălalt capăt mi-a răspuns un OM. Da, un OM.
Un om care m-a ascultat. Nu m-a întrerupt. Nu m-a grăbit. Nu m-a făcut să mă simt vinovată că aveam nevoie de ajutor. Pe măsură ce îi povesteam, haotic și cu vocea tremurândă de disperare, am simțit că respirația începe, încet, să mi se liniștească.
Pentru prima dată după multe săptămâni vedeam o lumină. Începeam să înțeleg unde sunt, ce trebuie să fac și care sunt pașii corecți.
Doamna Daniela Ciurea mi-a explicat totul cu o claritate și o răbdare extraordinare.
Mi-a explicat procedurile.
Mi-a explicat termenele.
Mi-a explicat de ce mai aveam nevoie și unde trebuie să merg.
M-a făcut să înțeleg că actele mele erau în regulă și că, dacă mai apărea vreun obstacol, nu eram singură.
Mi-a spus că o pot contacta oricând.
Poate pentru cineva pare un lucru obișnuit. Pentru mine a însemnat enorm. În acele momente nu aveam nevoie doar de informații. Aveam nevoie de cineva care să-mi redea încrederea că sistemul poate funcționa și că există oameni care vin la serviciu pentru că înțeleg sensul muncii lor.
Nu am întâlnit-o niciodată în persoană pe doamna Daniela Ciurea.
Dar vocea ei mi-a inspirat încredere.
Am simțit că am alături un prieten într-un proces pe care încercam singură să îl deslușesc. Un om care nu doar cunoaște legislația, ci știe să o explice. Un om care înțelegea că, dincolo de fiecare dosar, există o poveste, o familie, timp pierdut, emoții și uneori disperare.
Cred că nu întâmplător instituția din care face parte poartă în denumirea ei cuvântul 'Comunitate'.
Pentru că o comunitate înseamnă mult mai mult decât registre, acte și ștampile.
Înseamnă probleme care trebuie rezolvate.
Înseamnă timp.
Înseamnă răbdare.
Înseamnă profesionalism.
Înseamnă respect.
Înseamnă sprijin.
Înseamnă să pleci acasă cu sentimentul că nu ai fost singur.
Sper din tot sufletul ca numele Daniela Ciurea să fie cunoscut, apreciat și considerat reprezentativ pentru Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj.
România are nevoie de astfel de oameni.
Avem nevoie de oameni care să ne reprezinte nu doar prin funcția pe care o ocupă, ci prin caracterul lor.
Avem nevoie de oameni care să îi facă pe românii plecați de mulți ani să plece din nou acasă cu speranță și cu mândrie, nu cu tristețe.
Doamnă Daniela Ciurea, nu vă cunosc. Poate nu ne vom întâlni niciodată. Dar datorită dumneavoastră am înțeles că România încă are oameni care pot schimba, puțin câte puțin, imaginea instituțiilor sale. Și poate că schimbarea nu începe întotdeauna prin legi.
Poate începe printr-un telefon.
Printr-o voce calmă.
Printr-un om care alege, în fiecare zi, să fie OM.
Vă mulțumesc, din suflet.
Cu stima,
tot un OM, Claudia